Să ne modificăm constituția

Pentru cei ce se așteaptă la părerea mea privitoare la demersul de modificare a legii fundamentale a țării precizez din start că nu o vor întâlni în acest articol, e vorba despre ceva conex doar.

Biblia ne spune că noi suntem făcuți din țărână, suntem carne, care este făcută din țărână și una din condițiile esențiale pentru a beneficia de relația cu Dumnezeu este tocmai modificarea constituției noastre, adică a materiei din care suntem făcuți. Omul care nu are ceea ce noi creștinii numim „naștere din nou” este în continuare sub puterea păcatului și nu poate plăcea lui Dumnezeu. Singurul mod pentru a putea fi plăcuți lui Dumnezeu este prin Fiul Său care datorită jertfei Sale a făcut posibilă nașterea din nou într-o constituție nouă. În noua constituție nu mai suntem robi ai păcatului ca să îi împlinim poftele. Conform DEX constituția este „Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ”

H++ adică har și încă ceva

Acum ceva vreme, Petru Ciucur scria despre monstrul Ha-Ge și mi-a stârnit interesul prima dată pentru a analiza struțo-cămila pe care o acceptăm și o considerăm bună fără să facem o analiză de fond. Cei mai mulți credincioși trâmbițează sus și tare harul dar trăiesc consistent legea. În acest fel harul și legea devin un amestec pe care ne străduim să îl omogenizăm în permanență dar el nu poate fi omogenizat. Harul și legea sunt așa de diferite încât nu pot coexista.

Chuck Swindoll în cartea Trezirea Harului scria: „Legalismul este o atitudine, o mentalitate bazată pe mândrie. Este conformarea obsesivă unui standard artificial, cu scopul înălțării propriei persoane…” și „Legalismul spune: O fac și pe asta și pe cealaltă, dar pe asta n-o fac și astfel Îi sunt plăcut lui Dumnezeu.” Este dacă vreți surprinderea legalismului la creștini dar și la necreștini dar concentrându-mă pe creștini lor le este greu și imposibil prin această mentalitate să experimenteze viața din abundență promisă de Mântuitorul.

Este bun facebook pentru mine?

Desigur că o întrebare de acest gen acum când statisticile arată o popularitate mare a acestei rețele sociale este cam riscantă. Citeam azi pe HotNews că „Aproximativ 85% dintre copiii din Romania cu vârste de 5-16 ani, care locuiesc la oraș si au acces la internet, intra zilnic online si petrec, in medie, peste cinci ore pe zi folosind rețelele sociale, susține un studiu realizat de compania de cercetare iSense Solutions pentru grupul de publicitate Lowe Group.” Un procent devastator ași zice, de la 5 ani? Cu siguranță efectul acestei realități îl vom vedea mai încolo dar cauza e la mine și la tine. Prețul… e ca la bancă, ai luat credit – trebuie să plătești.

Legalismul văzut prin falsa vinovăție și falsa rușine

De obicei ascult cu mare atenție rugăciunile oamenilor din biserică și mai mult decât atât în conversații dau o mare importanță vorbelor și mesajelor care îmi sunt transmise. Una din dilemele de ani de zile născută din aceste acțiuni de ascultare și receptare atentă este cea privitoare le falsa vinovăție și falsa rușine pe care oamenii „credincioși” le reclamă adesea.

Chiar zilele trecute am provocat la discuție o persoană pentru a înțelege de ce de câțiva ani de când ne întâlnim la biserică tot cere iertare pentru „păcatele din tinerețe” și continuă mereu să aibă o doză generoasă din rugăciune concentrată pe asta. Am rămas surprins să observ că „păcatele din tinerețe” îi stârneau pe chip un zâmbet de satisfacție și o plăcere imensă de a le povesti și am concluzionat că dincolo de cuvinte persoana respectivă avea o plăcere în a își aduce aminte de acele vremuri dar „dădea Cezarului ce e al Cezarului”. „Chiar dacă mi-a plăcut, tot trebuie să-mi cer iertare.”

A face sau a fi?

Cel mai ușor în începerea acestui material îmi este să pornesc de la studiul pe care Rich Miller l-a comandat în 2002 unei companii de studii de piață prin care încerca să afle „Convingeri creștine despre viața spirituală și biserică”. Prima întrebare a acestui studiu, care e interesant în întregime, a fost să răspundă cu variante de la „total de acord” „până la total împotrivă” la afirmația „Viața creștină este rezumată cât se poate de bine în cuvintele: Străduiește-te să împlinești poruncile lui Dumnezeu” Majoritatea creștinilor au răspuns că sunt total de acord.

Dacă ar fi să facem același studiu la creștinii din România (mă limitez la neoprotestanți) cred că procentul celor care ar răspunde „total de acord” ar fi mult mai mare decât la americani unde s-a făcut studiul de care am amintit. O altă mențiune pe care vreau să o fac acum este că nu mă refer deloc la a pierde sau a nu pierde mântuirea, nu despre asta scriu. Personal cred că a duce orice discuție în a pierde sau a nu pierde e un semn de limitare și imaturitate, deci nu despre asta e vorba. E vorba despre a trăi în har sau a trăi în lege.

Fățărnicia – o fotografie a legalismului

Probabil nu trebuie să insist mult asupra definirii fățărniciei. Fiecare din noi știm ce este un fățarnic și acuzăm adesea pe alții de un astfel de comportament pe care cu siguranță noi nu îl practicăm ci doar unii oameni din anturaj. Fățarnicul e un om care are măcar două atitudini diferite care țin de context. Fățărnicia poate avea multe combinații și se poate ajunge lejer la comportamente schizoide uneori foarte grave. Spun uneori deși e întotdeauna grav să fii fățarnic.

Fățărnicia e mai mult sau mai puțin acuzată dar întotdeauna e identificată. Adică depinde de tipul de om care are de a face cu fățarnicii. Unii vor alege să confrunte fățarnicul, alții, cei mai mulți nu vor confrunta dar îl vor trece într-un catastif intern sau al unui grup pe fățarnic iar alții nici nu se vor obosi să mediteze la fățărnicia celor din jur. De obicei cei mai ofensați de fățărnicie sunt fățarnicii. Se pare că ei vor și repera, cel mai repede, cazuri ca ale lor.