Creștere spirituală fără Biblie? (II)

Continuând gândurile mele de aici am găsit multe modalități prin care ne-ar place să creștem spiritual, pentru că le practicăm deja. Unele din ele sunt adevărate otrăviri, altele mașinării super-complicate, iar altele mici copilării în care credem cu toate că nu au adus rezultate deloc. O să mă rezum la cele care sunt mai importante deoarece că sunt mai dăunătoare sau răspândite pentru a nu întinde acest subiect prea mult.

Oamenii preferă vedetele. Scriam ieri că preferăm mâncare mestecată și se pare că avem o poftă nebună de a o îngurgita pe cea mestecată de vedete. E pur și simplu o alergare și o sete nebună după interpretări personale ale unor oameni considerați hăruiți. Ei bine, unii dintre acei oameni nu pot fi considerați vinovați își fac datoria față de Dumnezeu și față de semeni, alții pot fi învinuiți lesne de „afaceri cu Biblia”, dar peste toate acestea problema mare este la mine ascultătorul și căutătorul lui însetat. Adesea ne plângem că la noi în biserică nu e învățătură bună, că nu e destulă, că nu e tare suficient sau mestecată bine, dar uităm că hrănirea trebuie făcută acasă nu la biserică. Viața noastră nu e o alergare permanentă din restaurant în restaurant, ci rare ori ne permitem să mergem la restaurante, în celelalte zile mâncăm acasă ceea ce ne gătim. Cam așa stau lucrurile și aici, trebuie să mâncăm acasă nu să alergăm de la predicator la predicator.

Creștere spirituală fără Biblie? (I)

Problema creșterii spirituale este foarte spinoasă. Mulți creștini se nasc, dar puțini din ei cresc. Motivele „necreșterii” sunt variate și voi enumera câteva astăzi. Oricare ar fi motivele, ele țin creștinul într-un rahitism crunt care îl fac să aibă nevoie de lapte și la vârste la care trebuia „să se lupte cu ursul”. Asta dă o mare moleșeală a individului, familiei sale și implicit a bisericii locale în societate.

Pavel surprinde acest aspect în scrisoare către cei din Corint cărora a trebuit să li se adreseze „ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos”. Mai mult, ca să înțelegem situație le scrie: „V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi; și nici acum chiar nu le puteți suferi”.

De ce ni se cere să stăruim în rugăciune?

În momentul în care am intrat în contact cu mai multe religii, au apărut multe întrebări privind încredințările altor oameni și mereu m-am întrebat dacă încredințările lor sau ale mele sunt cele corecte, dacă interpretarea lor sau a mea era cea corectă, dacă practicile lor erau corecte sau ale mele. Una din zonele în care se iscau întrebări era a rugăciunii, unde modul în care eu fusesem învățat, nu corespundea cu al celorlalți și erau câteva întrebări care mă frământau adesea și cea mai insistentă era: Nu e de ajuns să ne rugăm o dată cu credință, decât să repetăm la nesfârșit anumite cereri uneori obsesiv, disperat cu țipete și oboseală cum făceau alții?

Lucruri de nimic – piedici mari

Ca unul care doresc să trăiesc viața spirituală plin de eficiență și în acord cu noua mea natură, ca unul care doresc să experimentez zi de zi asemănarea cu Hristos, mărturisesc că prea adesea eșuez sau sunt ineficient. Înainte mă supăram tare și intram în depresii, acum situația s-a schimbat și analizez unde anume am greșit ca să pot reuși pe viitor. În fața eșecurilor sunt doar trei variante de reacție: disperarea, care duce la apatie și abandon sau apostazie, negarea care duce la fariseism și trăirea în har, care duce la dezvoltare spirituală. Ei bine, mă străduiesc să renunț la negare și să învăț această minunată trăire sub har care aduce atâta libertate și odihnă încât am impresia că trăiesc deja în cer.

Leul care răcnește

Ieri ascultam o provocare interesantă din prima scrisoare a lui Petru și mi-a ieșit în evidență interpretarea obișnuită a textului aceluia, interpretarea cu care eram așa de familiar, pe care probabil am auzit-o de sute de ori dacă nu or fi mii și la care nu mă gândisem critic niciodată. E vorba de pasajul care compară pe dușmanul nostru cu un leu care răcnește și caută pe cine să devoreze.

Mereu am luat de bună interpretarea care zice că asta ar însemna „trecerea de partea celui rău” sau „lepădare de credință” și nu am meditat logic niciodată. Această „înghițire” poate însemna multe dar nu ceea ce se spune adesea. Faptul că ajungi să fii înghițit de ceva, de ceva rău e clar regretabil și dureros dar nu îți anulează identitatea. Dar chiar așa, ce înseamnă să fii devorat sau înghițit pentru că termenul devorat e mai corect?

Spitalul oamenilor sănătoși – III

Eram încurcați. Nu mai înțelegeam nimic. Exista un tratament gratuit dar trebuia plătit. Era un tratament nelimitat dar trebuia raționat și dozat de cineva pe anumite criterii. Se promitea vindecarea, dar trebuia să te vindeci tu mai întâi. Aici ori era o înșelătorie ori noi nu înțelegeam cum stau lucrurile. Trebuia să facem ceva pentru a ieși din ceața asta așa că am hotărât cu Eulian să căutăm un alt spital, să mergem acolo ca să observăm tot ce putem pentru a înțelege ce se întâmplă. Spioni într-un fel. Dacă nu spuneai ce boală ai și luai o haină de om sănătos nu se prindea nimeni că ești beteag. Și uite așa am mers într-o localitate vecină la un spital unde să observăm.